Fericirea – acesta e scopul căutat, dorit, spre care tind toţi trăitorii de pe Pămînt. Se întreprindeau multe încercări din partea gînditorilor, filozofilor, medicilor ş.a.m.d. de a găsi fericirea şi de a ocoli nenorocirea. Totuşi realitatea a arătat, că deciziile oferite duc doar la obţinerea unei fericiri temporare, incomplete, virtuale, la fel ca drogul, folosit de narcoman. Pînă drogul acţionează, el e cuprins de extaz şi plăcere, dar cînd acţiunea lui se termină, atunci revine la tristeţe şi dezamăgire mult mai mare.
Cuvintele ce stau în faţa ta, te pot aduce la fericirea Colosală ( mare) şi te îndeamnă spre adevărata linişte sufletească şi mulţumire. Dar, înainte de a continua să citeşti, eu vreau ca tu să te adresezi la tine însuţi, să te stărui sa-ţi deschizi inima şi să-ţi atenţionezi raţiunea. Doar un om deştept, e acela, care caută adevărul, de unde n-ar porni el.
Adevărul, care nu poate fi ignorat de nimeni – e imparţial. Fericirea permanentă, neîntreruptă e imposibilă fără credinţa în Dumnezeu, care a creat totul, fără a-I urma poruncile. Pentru că Cel care l-a creat pe om, ştie, ce-i va aduce lui fericirea şi ce-i va aduce nenorocirea, ce-i va aduce folos, şi ce-i va aduce daună. Mulţi psihologi confirmă, că numai un om credincios trăieşte în fericire şi linişte.
Dacă credinţa aduce fericire, atunci cum să ajungi la ea? Doar sunt multe şi diferite religii, convingeri diferenţiate. Cel ce le studiază, va observa divergenţe radicale între ele. În acelaşi timp e imposibil, ca toate să fie adevărate. Care atunci e cea mai adevărată? Ce convingeri oare sunt pe placul lui Dumnezeu, ca noi să le destăinuim? Care dintre religii se îngrijeşte de fericirea noastră în viaţa aceasta şi în viaţa de apoi?
Înainte de a răspunde la această întrebare, omul trebuie să se gîndească bine, punînd în mişcare logica sa, cu ajutorul careia el va fi în stare să aleagă religia dreaptă. Fără îndoială, fiecare om trăieşte, apaţinînd unei oarecare religii,cel puţin formal. Nu e neapărat, ca religia lui să fie adevărată, chiar necătînd la aceea, că tot la această religie aparţin oameni cu raţiune, chiar şi tatăl lui, mama lui şi toată societatea, şi dacă nu-s adevăruri determinate, dovezi convigatoare îndeajuns, care ar satisface raţiunea şi ar aduce la o credinţă fermă.
Dacă raţiunea e ceea, ce diferenţiază omul de animal, atunci posesorul ei trebuie s-o folosească în rezolvarea acestei probleme, pentru că această problemă e cea mai serioasă şi importantă pentru toţi.
Posibil o trecere uşoară în lumea religiilor şi cunoaşterea cu dogmele lor ar fi un mod real pentru a primi un răspuns corect.
Dar, dorind că-ţi a cruţ timpul şi forţele, eu îţi voi comunica din toată inima, plină de compătimire şi încredere – cît n-ai căuta, nicicînd nu vei obţine adevărul, înafară ca, înţelegînd că el e unul, şi acesta e Islamul, şi fericirea se găseşte în Islam.
Dar înainte, ca tu să te grabeşti să refuzi şi să laşi cititul acestor cuvinte, vreau să-ţi atrag atenţia, că dacă tu continui să le citeşti, atunci în nici un caz nu-ţi vor face rău, ba din contra, poate tu vei avea folos, citind. Apoi-tu eşti om cu raţiune şi poţi deosebi adevărul de minciună, veridicitatea de greşeală.
Dar de ce Islamul?
Aceasta este o întrebare bună şi importantă, iar acel care a adresat-o, este un om cu raţiune şi cu gînduri luminoase.
Răspunsul la aceasta întrebare- în religia Islam sunt adunate particularităţile de deosebire, care sunt dovezi în deajuns ale adevărului, şi aceea, că religia aceasta e pogorîtă de cel Preaînalt, – care nu–s specifice altor religii. Tu te poţi convinge că acesta e adevărul, , fără grabă şi cu chibzuinţă, studiind Islamul
Trăsăturile caracteristice ale Islamului sunt atît de multe, încît ar fi greu să le e numeri în cîteva cuvinte, dar se pot descrie cele mai importante momente. Gîndeşte – te binişor !
În primul rînd : Islamul satisface partea spiritulă a vieţii musulmanului, asigurîndu-i legătura permanentă cu Stăpînitorul său, iar aceasta se reflectă în el prin liniştea sufletească, te protejează de nelinişte, stresuri şi disconfort sufletesc.
În al doilea rînd : Islamul e în concordanţă cu raţiunea omului. Toate legile şi principiile lui se percep pozitiv de conştiinţa omului. De asemenea, nu există contradicţii şi divergenţe între ele. De acea, cînd a întrat un om în Islam, l-au întrebat: "De ce tu ai acceptat Islamul?" El a răspuns: "Nu este în Islam nici un ordin, la care raţiunea ar răspunde: "O, dacă n-ar fi fost acest ordin! Şi n-a interzis nimic din ceea, la care raţiunea ar fi răspuns :
"O, dacă n-ar fi fost aceasta interzis! "Dacă în alte religii e greu de înţeles multe regulamente, iar raţiunea împietreşte în faţa dogmelor, refuzînd să cedeze lor, atunci în Islam noi gasim o atitudine respectuoasă faţă de raţiune şi îndemnul la cujet, condamnarea neştiinţei şi fanatismului orb.
În al treilea rînd : Islamul combină religia cu viaţa pe pămînt, are grijă atît de suflet, cît şi de corp, nu doreşte ca cel, ce respectă Islamul, să se îndepărteze de toţi şi să refuze toate bucuriile vieţii. Din contra, în Islam omul poate ajunge la cea mai înaltă treaptă religioasă, dar în acelaşi timp poate să participe activ în viaţa de afaceri, căpătînd cele mai frumoase rezultate, ajungînd la posturi înalte şi obţinînd cele mai înalte diplome.
În al patrulea rînd: Aceasta este o religie atotcuprinzătoare, care reglementează toate părţile vieţii musulmanului.Pentru fiecare întrebare în Islam este un răspuns complet. De aceea să primeşti Islamul şi să îndeplineşti cerinţele lui – e real pentru orice loc şi timp.
Atunci de ce n-ar fi poisibil, că Islamul a intemeiat şi a reglementat legi corespunzătoare, începînd cu legea despre drumuri, despre aceea, cum împlineşti necesităţile fiziologice, cum să primeşti hrana, pînă la aceea, cum să conduci un stat, cum să stabileşti relaţii cu alte naţiuni şi state, explică legile de vînzare – cumpărare, luare în arendă, de prelucrare a pămîntului, reglementează relaţiile familiare, relaţiile sociale şi procedura judiciară. Toate acestea sunt atît de amanunţit explicate, încît raţiunea amuţeşte în faţa lui cu mirare.
Să ştii, că Islamul explică omului chiar şi aceea cum să te încalţi şi cum să te descalţi, îl învaţă pe musulman să se folosească de mîna dreaptă cînd manîncă şi bea, cînd salută şi la transmiterea obiectelor. Cît priveşte lucrurile neplăcute şi murdare, satisfacerea necesităţilor fiziologice,
atunci trebuie să folosim mîna stîngă. De asemenea Islamul învaţă cum trebuie să dormi şi cum să te trezeşti, există legea, reglementată a salutării: călătorul trebuie primul să-l salute pe pieton, cel mai mic – pe cel mai mare, iar grupa mai mică trebuie să salute grupa mai mare cu urare de pace.
Aceasta e doar o partea mică din legile atotcuprinzătoare ale Islamului, care reglementează toate laturile vieţii.
În al cincilea rînd : în toate legile se realizează binele pentru om şi el este apărat de rău. Iar folosul în urma împlinirii acestor legi se întoarce la el. Spre exemplu – Islamul interzice folosirea vinului şi a drogurilor, pentru că în ele este multă daună pentru raţiune şi pentru sănătate,şi tu vezi în ce stare e omul beat, el mai mult seamănă cu un animal, decît cu un om. S-ar putea să ocoleşti multe nenorociri cum sunt: divorţul, violenţa faţă de femeie, care se întîmplă, astfel crime ca omorul şi crima organizată, dacă n-ar fi aceşti destrugători ai raţiunii. La fel, Islamul a interzis relaţiile sexuale nelegitime, pentru ca omul să se protejeze de boli venerice şi alte boli ca SIDA, sifilis, herpes şi altele, în aşa fel aceasta apără societatea de desfrîu, de apariţia generaţiei copiilor nelegitimi, lipsiţi de gingăşia mamei şi de educaţia paternă.
Din alt punct de vedere Islamul a permis orice băutură folositoare şi a permis relaţia sexuale prin incheierea căsătoriei şi întemeieri unei familii fericite.
Islamul n-a apărut pentru a lipsi omul de libertate şi dorinţe, dar a venit să le reglementeze şi să le coordoneze, iar folosul se întoarce la om şi la întreaga societate.
În al şaselea rînd : la cele mai de preţ laturi ale Islamului se referă şi aceea, că el se îngrijeşte de onoruri, e moralitate înaltă şi interzice nedreptate, ură şi orice caracter dezgustător. Islamul e religia iubirii, unirii şi carităţii. El a reglementat relaţiile omului cu părinţii, rudele, vecinii şi toţi oamenii. El a învăţat omul subtilităţile etice, cu ajutorul cărora curaţenia şi fericirea acestei vieţise înbunătăţeşte.
Islamul a interzis adepţilor săi să trăiască fiecare pentru sine, totuşi el îi educă în spiritul ajutorului şi respectului reciproc. Săracul, orfanul, bătrînul şi văduva – toţi în Islam au drepturi. Musulmanul nu trebuie să se atîrne faţă de aceasta ca faţă de o problemă secundară, iar acel, ce dă omului ceea, la ce ei au dreptul, nu trebuie să creadă că el le face o îndatorare sau o amabilitate, dar aceasta e din îndatoririle lui.
În Islam păcat mare e acela, cînd omul adoarme sătul, iar vecinul lui e flămînd şi el îi cunoaşte situaţia.
De asemenea Islamul interzice ca doi să vorbească în şoaptă, în timp ce al treilea stă alături de ei, din respect faţă de el.
Mai mult decît atît, Islamul a obligat să ne atîrnăm faţă de animale cu îndurare, şi a interzis să le aducem daună.
Subtilitatea Islamului constă în aceea, că nu permite măcelarului să taie un animal în prezenţa altuia, ori să ascută cuţitul în faţa lui – aceasta pentru a nu-l omorî de două ori. Realtmente, veridicitatea şi încrederea, curajul şi generozitatea, timiditatea şi îndeplinirea promisiunilor,înaltă moralitatea – spre toate acestea Islamul a chemat foarte mult, tot aşa ca spre (binefacere) bunăvoinţa faţa de părinţi şi menţinerea relaţiilor de rudenie, bună vecinătate, vizitarea bolnavilor, participarea la înmormîntări – acestea sunt acele moravuri, la care cheamaIslamul şi-i obligă pe adepţii săi. Din altă parte Islamul a interzis categoric tirania, minciuna, îngîmfarea, batjocorirea altora, ofensarea şi trădarea. Nu se permite în Islam să vorbeşti de rău despre alt om în spatele lui, chiar dacă aceasta este adevărat.
În timp ce multe societăţi suferă de asprime, despotizmul banilor şi biruinţa egoizmului, noi vom gasi în Islam tratarea eficientă a acestor boli.
Apoi, dacă toate cuvintele anterioare ţi-au dat o închipuire scurtă despre Islam şi ţi-au descris unele trăsături ale lui, atunci e momentul să amintim, că Islamul este o religie clară, deschisă şi toţi pot să afle de ea, cea care nu închide uşile în faţa celor, care vor s-o înţeleagă. În cîteva cuvinte e greu să explici toate legile islamice. Dar o cunoaştere pe scurt a unor principii măreşte dă o descriere clară aceluia, care vrea să se cunoască cu ele.
Religia islamică conţine multe legi şi convingeri religioase, toate sunt foarte importante, dar unele din ele sunt mai importante decît celelalte. Bazele Islamului şi cele mai valoroase convingeri religioase constau din şase puncte:
Credinţa în unicitatea lui Dumnezeu, fără a-I asocia părtaşi.
Aceasta înseamnă că omul trebuie să creadă că Dumnezeu e unul – Creatorul Universului şi El eUnicul,care îndeplineşte dorinţele.
Dacă aceasta e aşa, atunci adorarea trebuie să fie consacrata numai Lui Unul.
1. Adorarea : aceasta e acţiunea în corespundere cu Islamul şi convingerea că toate celelalte religii sunt incorecte. Aceasta e credinţa în aceea că Allah are calităţi măreţe. El nu seamănă cu nici o creaţie a sa nici în esenţă, nici după calităţi.
2. Credinţa în îngeri: îngerii sunt nişte făpturi create de Allah, pe care noi nu-i vedem în viaţa aceasta. Ei se ocupă cu adorarea şi-l slujesc pe El, nici odată nu iau cuvîntul împotriva Lui. Allah Preaînaltul i-a obligat pe ei să se ocupe cu multe şi importante treburi ale Universului. De exemplu, înjerul Djibril (Gavriil),pace lui – în misiunea lui întră transmiterea revelaţiilor lui Allah, adică, vorbirea Lui prorocilor. Îngerului Micail (pace lui) e responsabil de procesele naturii, cum sunt ploaia, ninsoare şi altele. De asemenea, sunt îngeri însărcinaţi să-i urmărească pe oameni şi să înscrie faptele lor, pentru care oamenii vor da socoteală în Ziua Judecăţii. Îngerii au şi alte obligaţii. E necesar să fii convins că aceşti îngeri respectaţi îndeplinesc ordinele lui Allah şi fac numai ceea, ce El doreşte.
3. Credinţa în cărţi. Credinciosul trebuie să fie convins, că Allah a pogorît prorocilor cărţile lor, care sunt revelaţiile Lui, în ele e fericirea pentru oameni şi tălmacirea a ceea, ce iubeşte Allah şi ce urăşte. Îngerul Djibril (pace lui) cel care transmite mesajul lui Allah şi revelaţia Lui prorocului.Acela, la rîndul său, e obligat să aducă acest mesaj oamenilor.
Aceste cărţi sunt multeDintre ele fac parte: Tora – pogorîtă lui Moisei (pace lui), Psalmii – pogorît lui David (pace lui) , Evanghelia– pogorîtă lui Iisus (pace lui) şi Coranul – pogorît lui Muhammad (pace lor şi binecuvîntarea lui Allah Preaînaltul).
Credinciosul trebuie să fie convins, că Coranul a anulat toate cărţile anterioare, el e unicul, după care ne putem conduce, după ce Muhammad(pace lui şi binecuvîntarea lui Allah Preaînaltul) a devenit Proroc. El a înclus în sine în mod deosebit toate particularităţile pozitive a cărţilor precedente şi a adăugat principii noi.
Să ştii dar, că acest Coran este o dovadă foarte mare, ca aceasta este religia adevărată, pogorîtă de Preaînaltul. Coranul a fost revelat mai mult de 1400 ani în urmă, cu toate acestea de atunci nu s-a strecurat în el nici o greşeală, schimbare ori contradicţie. Din vremuri de demult şi pînă în zilele noastre nu încetează să apară descoperiri ştiinţifice, care au fost reflectare în Coran.
Dar putem spune, că, spre deosebire de alte cărţi, în Coran n-a fost nimic adaugat şi nimic înlăturat.
Noi putem să observăm că Coranul ce se află la Orientul Îndepartat nici într-un mod nu se deosebeşte de Coranul care este la Occidentul extrem, la fel, dacă noi am privi sulurile străvechi ale Coranului şi la Coranul tiparit în anul acesta, atunci n-am găsi nici o deosebire între ele, chiar şi într-o literă. Asta pentru ca Allah a păstrat această religie, care încheie toate religiile cereşti. Dacă noi am vorbi daspre Coran, atunci aceasta ar ocupa mult timp, dar trebuie să ştim că nu-i nimic asemănător lui pe Pămînt – după modul de transmitere a informaţiei, expresivitate, frumuseţea poetică, veştilor despre trecut şi viitor şi după acţiunea asupra sufletelor oamenilor.
4. Credinţa în profeţi. Omul trebuie să creadă, că Allah a ales trimişii dintre cei mai buni oameni, le-a trimis lor revelaţiile Sale şi le-a ordonat să aducă religia Lui oamenilor. Au fost un mare număr de trimişi, dintre ei: Noie, Avraam, Moisei, David, Solomon, la fel şi Iisus şi Muhammad (Allah să-i binecuvinteze şi să-i miluiască pe ei).
Fiecare musulman trebuie să creadă că Iisus este un trimis distins şi unul dintre cei mai buni dintre ei.
Trebuie neapărat să-l iubim, să-l preţuim şi să credem în misiunea sa de trimis, iar cel care-l urăşte şi nu crede în el, acela nu e musulman. Deasemenea e necesar să fim sincer convinşi că Allah l-a creat pe el din mamă, dar fără tată. Allah a trimis îngerul,prin care a insuflat în pîntecele Mariei pe duhul Său şi ea a ramas însarcinată cu Iisus (pace lui).
Musulmanii nu găsesc în sufletele sale îndoială, care i-ar împiedica să creadă în aceasta, fiindcă Adam – strămoşul omenirii, a fost creat fără mamă şi fără tată. Şi lui Allah nu i-a fost greu să-l creeze pe Iisus din mamă fără tată.
În prorocirile sale Iisus a bucurat lumea despre aceea, că va fi trimis un proroc după el şi aceasta e Muhammad (pace lor şi binecuvîntarea lui Allah Preaînaltul), fiul lui Abdalla, pe care Allah l-a trimis nouă mai mult de 1400 ani în urmă. Asupra tuturor oamenilor, care trăiesc după prorocul Muhammad şi pînă în Ziua de apoi, se află obligaţia să creadă în el şi în misiunea sa de trimis să se supună lui în ceea, ce el a ordonat şi ce a interzis. Acei care a citit biografia şi istoria lui sunt de aceiaşi părere, că el a fost o personalitatea forte mare. Allah l-a înzestrat cu un caracter generos şi cu calităţi distinse, pe care nu le-a avut nimeni înaintea lui şi nici după el. Cuvintele mele pot să fie adeverite în cărţile scrise despre el, atît de autori musulmani, cît şi de nemusulmani. Allah Preaînaltul i-a atribuit lui aşa dovezi puternice ale prorocirii sale, încît raţiunea refuză să primească îndoială în el.
Acel ce nu crede în misiunea profetică a lui Muhammad (pace şi binecuvîntarea de la Allah Preaînaltul), atunci eu mă îndoiesc că astfel de om e în stare să creadă în oricare alt proroc.
5. Credinţa în ultima zi : aceasta e o convingere absolută în faptul, că după ce oamenii vor fi înviaţi în această zi, pe ei îi aşteaptă altă viaţă, iar în ea – recompensa –, răsplata ori pedeapsa. Acolo este loc de fericire netulburată, numit Rai şi loc de pedeapsă, numit Iad. Acel care a făcut bine, urmînd Islamul (supunerea), calea lui va fi în Rai, în care sunt diferite bunătăţi, răsplata şi fericirea, pe care e imposibil să ni le imaginăm şi raţiunea umană nu-i în stare să-şi imagineze aceasta.
Toate bunurile şi plăcerele acestei lumi sunt incomparabile cu fericirea deplină a Raiului nici cît o părticică. Cine va întra în Rai, acela va dăinui în fericire la nesfîrşit, nu va fi moarte după prima moarte.
Iar cel care a comis fraudă şi n-a recunoscut Islamul, va urma atunci calea lui în Iad, în care sunt diferite moduri de pedeapsă, pe care e imposibil să ni le imaginăm. Focul şi pedepsele din viaţa aceasta sunt de necomparat cu pedepsile din Iad nici cîtuşi de puţin.
Existenţa Raiului şi a Iadului, socoteala şi dăruirea, răsplata şi pedeapsa după această viaţă se acceptă pozitiv cu mintea. Dar e imposibil ca omul să fie omorît de un ucigaş ori jefuit de un hoţ, asuprit de tiran, lipsit de drepturile sale şi de averea sa fără consecinţe pentru obijduitor.
Oare tiranul o va duce bine, asuprind pe altul şi nu va fi el răsplătit prin pedeapsa pentru faptele lui rele?
6.Credinţa în soartă: Aceasta e convingerea în ceea, că Allah e creatorul a tot ce există. Aceasta e convingerea că ce nu s-ar fi întîmplat în Univers – acţiune sau inacţiune – totul se petrece cu voia lui Allah, ştiinţa Lui. Se întîmplă numai ceea ce El voieşte, iar ceea ce nu voieşte, nu se întîmplă.
La Allah e scrisă o carte foarte mare, care se numeşe; ,,Tablele păstrate’’, în care e scris totul ce trebuie să se întîmple în Univers.
Ce se referă la cele mai importante îndatorări, pe care trebuie să le îndeplinească credinciosul, la ele se referă următoarele acţiuni:
1) Ca omul să pronunţe mărturisirea ce constă din cîteva cuvinte, care vor fi pentru el cheia Islamului. Ea e jurămîntul între om şi Stăpînul său în ceea, că el e dedat religiei Lui. Aceste cuvinte se pronunţă în felul următor: Eu mărturisesc că nu este divinitate afară de Allah, şi eu mărturisesc că Muhammad e robul şi profetul său. Asta înseamnă, acordul împlinirii închinării, adresate numai lui Allah, Unicul, şi confirmarea a ceea, că Muhammad e trimisul lui Allah, obligaţia de a se supune lui şi de a crede totul, despre ce a vorbit el.
2) Rugăciunea – acesta e închinarea care se săvîrşeşte cu ajutorul cuvintelor, mişcărilor şi a rugilor, care au o formă determinată şi se îndeplineşte de 5 ori pe zi. Ea nu răpeşte mult timp, fiecare rugăciune ia nu mai mult de 5 minute. Ea realizează legătura între rob şi Stăpînitorul său. Rugăciunea musulmanului îi dă sentimentul încrederii în sine şi liniştea sufletescă.
3) Zacat-ul ori milostenia de curăţire – înseamnă, că musulmanul, căruia îi aparţine un prisos determinat de avuţie, trebuie anual să dea o parte din ea săracilor. Această parte nu-i mare, ea este egală cu 2,5% din numărul bogăţiilor, ea nu e împovărătoare pentru a o plăti, dar ea face societatea unită şi reciproc milostivă, iar în ea se răspîndeşte adevăratul sens al frăţiei şi compătimirii între musulmani. Omul sărac nu trebuie să plătească zacat.
4) Respectatarea postului – Musulmanul posteşte o lună în an şi această lună e „Ramadan”. Asta înseamnă că el trebuie să se abţină de la hrană, băutură şi relaţii sexuale cu soţia în timpul luminos al zilei de la mijitul zorilor pînă la asfinţitul soarelui. Călătorilor, celor bolnavi şi unor grupe de oameni, care au motive întemeiate, le e scuzabil să nu postească în luna Ramadan, dar cînd motivul, din cauza căruia ei n-au postit, dispare, ei sunt obligaţi să completeze zilele omise în orice alt timp. Din post e mult folos, atît pentru sănătate şi suflet, cît şi pentru societate – aici se referă – liniştirea temporară a tractului digestiv, starea sublimă a sufletului, echilibrul moral, compătimirea săracilor, ce nu primesc o cantitate îndeajuns de hrană anul întreg, care generează acordarea ajutorării aproapelui şi modestia sufletească.
5) Hajj-ul ori pelerinajul – aceasta e săvîrşirea unui anumit tip de închinare, în oraşul Mekka, măcar o dată în viaţă. Celui care n-are mijloace să săvîrşească pelerinajul ori celor bolnavi le e scuzabil să nu îndeplinească hajjul. Din hajj musulmanii au mult folos - musulmanii se adună din toate colţurile lumii la un loc, fac cunoştinţă unul cu altul, prin urmare printre ei se răspîndeşte dragoastea şi simpatia,înafară de aceasta mai sunt şi alte foloase.
Deci :
Astfel nădăjduesc, că descrierea scurtă anterioară a Islamului a redat o imagine clară a acestei religii.
Eu te chem: O, cel, care încă n-ai îmbraţişat Islamul !
Ascultă glasul unei inimi curate şi compătimitoare – Grăbeştete, înainte ca pe neobservate să vină la tine moartea şi tu să mori în necredinţă – aceasta ar fi o mare pierdere pentru tine. Ştii tu oare, ce înseamnă moartea în acest caz? Tu vei nimeri în Iad şi vei fi pedepsit în el veşnic. Anume aceasta a promis Allah celor care mor neacceptînd Islamul.
De ce ai risca atît de periculos, mai ales în aşa întrebare serioasă, ca aceasta ?
Şi încă eu vreau să te întreb: – Ce vei pierde tu dacă vei primi Islamul ? Tu vei trăi viaţa ta, dar numai curată, fericită şi reglementată. După moarte pe tine te aşteaptă fericirea, mulţumirea veşnică.
Dacă tu eşti satisfăcut şi socoţi că Islamul e o religie dreaptă, dar ţi-i teamă s-o primeşti, crezînd că vei fi lipsit de acele plăceri, pe care nu le poţi refuza, atunci compară satisfacţiile temporare, uşor trecătoare cu mulţumirile, plăcerile veşnice. Care-s mai importante pentru tine ?
Cu atît mai mult, dacă tu vei primi Islamul, atunci tu te vei putea izbăvi de neajunsuri treptat. Dar dacă tu sincer vei apela la Allah, atunci El îţi va ajuta să te eliberezi de ele.
În cel mai rău caz tu vei fi un musulman păcătos ori un musulman slab, dar totuşi aceasta e mai bine, decît dacă nu vei fi un musulman îndeobşte.
Dacă însă motivul constă în voinţa slabă, şovăitoare, ori teamă, că cineva va spune ceva, ori te va batjocori, atunci aceasta e nefiresc. Tu nu eşti primul care primeşte Islamul din numărul nemusulmanilor. Doar nu-i raţional, dacă tu vei jertfi fericirea în viaţa aceasta şi în viaţa viitoare din pricina oricaruia dintre oameni.
Îl rog pe Allah, ca El să fie milostiv asupra ta şi să te aducă la adevăr !
Întradevăr El e Allah – Cel care Aude, Cel care Răspunde !